Acesta reprezinta revenirea mea la hobby-ul picturii dupa 16 ani. Cand eram copil imi placea foarte mult sa desenez si sa pictez, pasiunea a culminat in clasa a 7-a cand am avut o materie, un optional pentru desen (doar eu impreuna cu alti doi colegi). A urmat clasa a 8-a unde am mai pictat / desenat doar la orele de desen, dupa care o mare pauza (am urmat apoi studii in domeniul economic, unde nu mai faceam desen)
Le-am grupat pe acestea intrucat as vrea sa se poata vizualiza progresul.

Povestea este ca intr-una dintre sedintele de la serviciu, unul dintre colegi avea camera video deschisa si am putut vedea in spatele sau un tablou foarte frumos (din Venetia am intuit eu). Mi-a placut atat de mult acel tablou, incat mi-am dorit cu ardoare sa il reproduc. Aptitudinile mele de desen, pictat, perspectiva etc. au scazut foarte mult in acesti ani in care nu am mai pus mana pe o pensula, insa acesta a fost inceputul.

Imi place foarte mult aceasta imagine a artarilor verzi care incununa soseaua libera. Pot observa deja mici imbunatatiri de perspectiva, de redare a elementelor in spatiu, profunzime.

Se pot observa progrese in realizarea copacilor (tehnica s-a imbunatatit), insa la capitolul perspectiva lucrurile stau total diferit.
