Venetia – ziua 3

Contrar pozei principale a acestui articol, ziua a treia nu ne-a adus soare, ci din nou nori pe cerul Venetiei. In aceasta zi am decis sa vizitam insulele Murano si Burano, asa ca ne-am facut un abonament pe doua zile pentru feribot. Prima vizitata a fost Murano, iar in drum spre aceasta am trecut pe sub marele pod din Venetia, Ponte di Rialto. Sa fi fost din cauza vremii, nu imi dau seama, cert este ca insula nu ne-a impresionat. Avea un aer bantuit – poate vremea plus faptul ca nu prea erau turisti, iar toate strazile erau pustii… Peste tot erau magazine cu obiecte facuta din sticla de Murano – bijuterii, obiecte decorative, etc. Nu am simtit deloc impulsul de a cumpara ceva drept suvenir.

Ca deobicei, am luat strazile la insailat, vazand cat se poate de mult din insula. Am intrat la un moment dat si intr-un atelier de sticlarie pentru a vedea procesul productiei de obiecte decorative – m-a fascinat modul in care maestrul sufla in sticla incinsa pentru a-i da forma 😮. Apoi am gasit un bar simpatic de unde am cumparat niste cafea, inghetata si am mers la toaleta. Apropo de toaleta, nu am mentionat pana acum, dar Venetia este orasul unde toaletele sunt foarte rare si foarte scumpe! Daca aveai norocul sa gasesti una publica, era al naibii de scump … pentru o toaleta! 2 euro. Asa ca mai bine intram undeva si cumparam ceva. Acest bar ne-a oferit o cafea chiar buna si o inghetata la fel.

Am plecat apoi spre statia aveam sa ne imbarcam in feribotul spre Burano. Mai jos sunt eu cum am ajuns pe insula, inveselind un pic atmosfera rece :)) . Burano este mult mai frumoasa decat Murano, este mai animata, sunt mai multe magazine cu suveniruri pentru turisti, restaurante, si cladirile sunt mai atragatoare.

Si cum nu degeaba erau nori pe cer, iata ca vine si o ploaie marunta, acompaniata de vant… Plecam de pe Burano si feribotul ne lasa in apropierea Bisericii Santa Maria della Salute, pe care o si vedem de aproape. Continuam plimbarea in cartierul Dorsoduro si ajungem in Campo di Sant’Agnese. In acele momente eram deja in cautarea unui loc unde sa mancam si tin minte ca ne-am invartit destul de mult, fara sa gasim ceva pe plancul nostru. Intr-un final am cedat si am intrat intr-un bar foarte dragut, unde erau expuse peste tot pe pereti bancnote-suvenir lasate de turistii care au trecut pe acolo. Atmosfera foarte draguta, sendvisul ales promitator, iar noi ne-am asezat pe marginea canalului, pe trepte, sa luam masa 😁. Tin minte si acum ca era ceva cu spanac 😂. Totusi, cum ne indepartam trei stradute, da norocul peste noi si gasim o mica pizzerie locala, cu vitrina, care ne pune un zambet imens pe fetele obosite de atata mers. A fost EPIC ❤ .

Deja se intuneca si cat am mai mers noi, s-a facut noapte. Undeva in intunericul stradutelor, la lumina felinarelor, am facut una dintre cele mai memorabile poze din aceasta vacanta. Apoi am luat din nou feribotul si ne-am intors la capatul “liniei”, la gara.

Cand ajungem la cazare, un pic tematori de data asta avand in vedere ce ne-a zis seara trecuta tanarul acela, vedem ca in B&B-ul nostru s-a cazat un cuplu de tineri din Brazilia si isi fierbeau niste paste la cuptorul cu microunde :)) – nu exista aragaz. Am stat putin de vorba cu ei, apoi ne-am retras, netrecand cu vederea aglomeratia de la baie, in timp ce noi o aveam in camera 😁 . Cool.

Main photo credit: Photo by Ramon Perucho from Pexels: https://www.pexels.com/photo/boats-on-dock-near-colorful-buildings-4282197/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: