Scopul vietii

Unii oameni isi gasesc devreme scopul in viata, altii tarziu, altii nu il gasesc deloc. Nu stiu in ce categorie ma aflu exact.

Mult timp am cautat sa aflu care este menirea mea in viata, vocatia mea, acel lucru pe care il fac si care nu ma oboseste, ci ma umple, caci aceasta este definitia, nu? Poti sa il faci la orice ora, chiar si gratis, chiar daca banii nu reprezinta o problema pentru tine. Si am cautat ceva ani, chiar cu disperare uneori. Ma intrebam “Oare asta o fi?” , “Dar cum ar fi sa fie asta?” Pana cand am obosit. Mi-am dat seama ca nu stiu unde vreau sa ajung si la scurt timp a aparut oportunitatea unei curatari interioare foarte profunde, sub forma psihoterapiei. Astfel am ajuns sa abandonez cautarea aceasta aproape obsesiva, cautarea a ceva ce lipsea si fara de care ma simteam un pic pierduta, distrasa, absenta.

Asa cum spuneam si la Despre mine, nu aveam o viziune a vietii, nu stiam ce imi doresc, nu exista ceva mai mare decat mine care sa imi ghideze un pic drumul si actiunile. Dar in acelasi an in care s-a petrecut curatarea interioara de tot ce nu imi mai folosea, m-am abandonat pe mine insami vietii si astfel am descoperit-o, am renascut, ochii mi-au devenit din nou vii, iar bucuria a inceput din nou sa curga prin mine. Cautarea a luat sfarsit…Si ma simteam libera si fericita.

Spuneam la inceputul articolului ca nu stiu in ce categorie ma incadrez. Chiar nu stiu. Daca ar fi sa definesc totusi ce gandesc despre asta, as zice ca am ajuns oarecum la concluzia ca scopul meu este sa ma bucur de viata. Sa o traiesc, sa o construiesc, sa o iubesc. Caci chiar o iubesc si abia astept sa o traiesc (si o traiesc, o simt). Simt asta in vene.

Deobicei scopul este vazut ca ceva ce avem de oferit altora, adica un fel de serviciu adus altora, contributia noastra la lume. Nu am asa ceva per se, desi atunci cand mi se cere ghidare, o fac cu inima deschisa si cu multa bucurie – si, interesant, nu simt doar ca dau, ci in acelasi timp ca primesc…doar pentru ca dau.

Acum poate intelegeti de ce zic ca nu stiu in ce categorie ma aflu – si simt ca oricum nu conteaza pentru mine. Cateodata imi place sa las lucrurile usor nedefinite, ramanand astfel un pic de mister din viata. E un sentiment foarte placut si ma simt in armonie cu ea.

Photo by Jeremy Bishop on Unsplash