Mintea mea ma minte

Vad ca ma tot straduiesc de o saptamana sa scriu acest articol, insa nu am gasit o poza potrivita asa ca am tot amanat. Apoi am zis ca merge si fara poza 😁.

De putin timp, supraveghandu-mi detasat mintea, am observat ca ea traieste cumva in propria ei “realitate”. Nu mai amintesc despre scenariile ipotetice pe care si le face si despre lucrurile si oamenii carora li se opune – se stie deja ca mintea este in slujba ego-ului care se vede separat de lume, inconjurat de ostilitati. Asta stiam si din carti si din experienta, DAR … vad ca apar uneori frici care defapt nu sunt reale. Si acum veti spune “Pai, da, fricile nu sunt reale, normal”. Si va voi intreba de unde stiti asta? Din carti sau din experienta? Pentru ca si eu o stiam din carti, dar pana de curand nu observam concret in viata mea, 100% constient.

Am mai intalnit aceasta chestiune pe blogul ultramaratonistului Adrian Toma, un sportiv cu multe incercari sportive la activ (competitii adica, caci e o denumire mai potrivita 😀 ). Acum vreo 6 ani sa zicem, ii citeam raportul de cursa de la Tour de Giants si cu acea ocazie am aflat cum a inceput sa participe la curse. Foarte pe scurt, prin ele si-a demonstrat ca mintea lui il minte, ca nu are legatura cu realitatea – pentru ca a putut termina o cursa la care s-a inscris.

In ceea ce ma priveste, am observat asta legat de situatiile in care sunt nevoita sa confrunt pe cineva. Deobicei mintea mea e cea care tremura si are emotii, dar apoi am observat ca, fiind pusa (eu) fata in fata cu persoana si conflictul, am facut ce trebuia sa fac, fara prea multe emotii. Deci m-am descurcat mult mai bine decat isi inchipuia mintea mea – semnificativ mai bine. Ceea ce e un aspect de luat aminte…

Nu luati prea mult aminte la…minte.

P.S.: Odata cu titlul articolului mi-am adus instant aminte de melodia trupei Queen, Liar, care efectiv nu ma lasa in pace cand ma gandeam la aceasta postare. Asa ca am decis sa pun o poza din videoclip 😂.

Deci Photo credit: Queen

“Liar, nobody believes you

Liar…”