Pentru ca nu ma cred mai desteapta referitor la viata celui care este in fata mea.
Pentru ca el stie mai bine de ce are nevoie acum. Pentru ca de cele mai multe ori nu are neaparat nevoie de sfaturi, ci sa se auda, sa se asculte, sa se vada ca sa-si dea seama de ce are nevoie si ce e de facut. Deci sunt un fel de oglinda.
Si mai ales pentru ca tind sa cred ca fiecare este cumva destinat sa ajunga intr-un anumit punct in anumit moment.
Au fost momente in viata mea cand probabilitatea ca un lucru sa se fi intamplat era atat de mica, incat te face sa-ti pui niste intrebari. O sa dau doar un exemplu: inspiratia si dorinta de a picta din nou (dupa 16 ani) a venit in urma unei sedinte la care participa un coleg mai in varsta (cu care lucram foarte putin). Acesta si-a deschis camera video, iar in spatele sau erau o pictura a Venetiei si un sevalet. Momentul respectiv a trezit in mine ceva asa de puternic, incat la foarte scurt timp am pictat si eu imaginea respectiva (ma rog, am incercat, pentru ca imi pierdusem foarte mult din aptitudini). Doi ani mai tarziu, i-am scris colegului respectiv ca datorita sotiei lui m-am reapucat de pictat si aveam sa aflu ca aceea nu era defapt o pictura, ci o poza inramata :)). Cum se intampla astfel de chestii?! Care era probabilitatea? Greu de raspuns la intrebari de genul asta.
*** Ofer sfaturi necerute doar in mod exceptional, cand ideea respectiva ma bantuie, nu-mi da pace si se refera la o situatie cu impact major in viata celeilalte persoane. Uneori, chiar nu poti lasa oamenii asa, dar asta este o exceptie rara.
My vision of life 
Leave a Reply