…si lui Dumnezeu pentru ultimele 8 luni în care am stat în picioare în cele mai multe zile. Pentru fiecare data când m-am ridicat de jos după o zi încărcată emotional, în care simțeam ca ating o limita mentala. Slava Domnului ca aceste zile de “top” (ha, ha) au fost chiar puține, dar nu as numi asta noroc, ci mai degrabă efortul meu constant de a ma tine la suprafata, și in multe zile chiar pe barca 😂, servind o cafea buna. Iar asta, dragii mei, este rezultatul rezilientei pe care am fost fortata sa o dezvolt, pentru ca altfel as fi trait aceste luni foarte intens, într-un mod puternic negativ.
Una peste alta, a fost o combinație de rezilienta personala si intervenție divina, unde ultima a apărut sub forma medicilor care m-au urmarit de la inceput, a celor care au apărut pe parcurs, a sotului meu, a familiei și prietenilor care ne-au fost alături în aceasta perioada de izolare in 2-3 străduțe din capitala și fără de care perioada ar fi fost mai dificila și mai trista. Si în ultima instanta, a fetitei mele care a ales un moment perfect (adică ziua și ora …😶) pentru a se naște.
Totuși, în ultima instanta, ii mulțumesc Lui ca ne-a “tinut”… de fiecare data m-a auzit…
Si acum pot sa beau ce ceai vreau, sa ma plimb unde vreau, sa mananc doar ce vreau :)) – sotul meu va rade acum. Încă nu pot sa beau acel pahar de prosecco la care ma gândesc de luni bune, dar cred ca va veni și momentul acela.
Sa înceapă vacanta!
My vision of life 
Leave a Reply