Autoreglare emoțională- o aptitudine pe(ntru) viata

Era o vreme cand capacitatea mea de autoreglare emotionala era foarte scazuta, poate chiar aproape inexistenta. Din acest motiv, atunci cand ceva ma activa emotional foarte tare, uneori chiar chestii banale, nu simteam doar frica, ci panica. Ma ingheta si ramanea activata si cate o luna. Uneori ma mir cum am putut sa traversez acele perioade singura si nu am ajuns sa iau medicatie pentru asta.

Multa psihoterapie de-a lungul timpului m-a ajutat sa vindec, sa ma cresc, sa ma reconstruiesc si … sa ma autoreglez emotional, adica sa pot sa ies dintr-o emotie in mod sanatos si natural, vorbind cu mine, ceea ce este destul de dificil avand in vedere ca in momentele de emotie intensa, tindem sa nu mai fim rationali, sa nu mai avem calaretul pe elefant, cum se spune in podcastul Mind Architect.

Ultimele 8 luni au avut destule momente intense. Am avut o sarcina cu grad mare de risc si la inceput ma simteam ca o bomba cu ceas (pana am ajuns la psiholog, evident….). Baza a fost faptul ca ne-am pus la adapost de orice risc care putea sa apara si asa am facut injectii anticoagulante, am luat suplimente speciale, ne-am mutat langa spital 5 luni si in ultimele 3 nu am plecat de pe strada acestuia. Trei evenimente neurologice au facut ca presiunea interioara sa creasca, iar gandurile sa-mi plece uneori de acasa pe cai mai intunecate.

Stiam foarte bine ca nu poti sa traiesti in astfel de conditii interioare avand si un pui de om in burtica – ar fi fost rau pentru amandoua. Si atunci am folosit levierul acestei constientizari in favoarea mea. Mi-am adus aminte de tot ceea ce faceam pentru a fi in siguranta – si cand zic in siguranta ma refer la siguranta corpului meu in primul rand, fiind la risc de a face un atac cerebral si chiar facandu-l. Mi-am adus aminte de doza maxima de anticoagulant pe care o faceam de doua ori pe zi, de antitromboticele pe care le luam pentru a nu mai repeta avc-ul, de faptul ca sunt langa spital, de faptul ca sunt in concediu si ca starea de relaxare ajuta, de cei mai buni doctori care ma supravegheau, de ideea ca totul este temporar si va trece. Ma focusam pe activitatile mele, pe pictat, scris, citit, oranduit, pregatit mese simple, sortat 8 ani de poze :)), tot ce se putea pentru a-mi orienta energia si atentia spre ceva placut, fara sa fug. Bineinteles, au fost momente in care “alunecam” de pe linia asta foarte fina, insa au fost putine, iar majoritatea dintre ele se intamplau dupa o vizita medicala in care mai aflam noi implicatii medicale ale conditiei mele.

Nu alegi tot ce ti se intampla, unele chestii sunt in afara controlului nostru, insa de cele mai multe ori putem alege ce reactie sa avem. Si, da, e greu, foarte greu uneori, dar nu putem trai asa, nu? Trebuie sa facem in asa fel incat sa ne usuram viata si ce avem de facut. Este imperativ. Si este valabil pentru orice arie a vietii noastre. Si putem invata si exersa aceasta capacitate de autoreglare emotionala cand lucrurile merg bine, pentru a fi capabili sa ne linistim in momentele de incercare. Cum? Pe mine m-a invatat un terapeut urmatoarea formula:

“Sunt intr-o situatie foarte delicata din punct de vedere medical, DAR (partea asta e cheia) fac tot ce imi sta in putinta pentru a o gestiona bine”.

Sau prin meditatie, invatand astfel sa luam distanta in mod sanatos fata de gandurile negre si emotiile atasate lor, observandu-le si nelasandu-le sa preia ele controlul.

Photo by Designecologist from Pexels: https://www.pexels.com/photo/leaves-hang-on-rope-1389460/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: