Sportul in prima sarcina

Eram (si sunt in continuare) o persoana foarte activa si imi place foarte mult sportul. Mergeam la sala de patru ori pe saptamana, alergam, mergeam cu bicicleta la munte la ture cu sotul meu. In 2020, la prima sarcina, eram in pandemie de cateva luni bune, iar sala mea s-a mutat acasa odata ce am cumparat niste elastice de fitness si gantere.

La inceputul sarcinii puteam face cam aceleasi exercitii de pana atunci, cu genoflexiuni care imi urcau pulsul pana la 150 , ca sa va dati seama. Apoi, pe masura ce treceau zilele si saptamanile, au inceput sa apara crampe atunci cand faceam obisnuitele exercitii. Am redus greutatile folosite pana cand am decis sa raman doar cu mersul in mars. Numai bine pentru primul trimestru cand, timp de o saptamana, abia puteam sa ma ridic din pat si sa merg, dar pentru a-mi ajuta situatia, m-am tarat pana afara la o plimbare care ma revigora putin pana la urma.

Asa ca am mers destul de mult pe jos. Zilnic ieseam la o plimbare dupa serviciu si uneori faceam si 10 km fara niciun pic de efort. Ne-am mai rezumat la: mers in padure si plimbat, admirat toamna de pe Neajlov, ne-am plimbat cu barca in Parcul Carol. M-am simtit foarte bine, inclusiv din punct de vedere mental, intrucat imi mentineam obiceiurile sanatoase. Inclusiv fizic nu m-am simtit grea nici macar spre sfarsit, desi luasem in jur de 13 kg. In aceasta perioada aveam sa realizez ca desi efortul fizic este foarte mic, mersul pe jos chiar are potential de a fi considerat sport – unde eu acum 4 ani trebuia sa fiu cu pulsul la 150 ca sa consider ca fac sport suficient.

Photo by Tirachard Kumtanom from Pexels: https://www.pexels.com/photo/woman-about-to-run-during-golden-hour-347134/