Astazi mi-e dor de mama

…si as fi vrut sa pot sa ii spun asta exact ca un copil al ei ce sunt. Sa fiu vulnerabila si sa o iau in brate.

As fi vrut sa ii zic asta, sa ii zic ca o iubesc, sa ii zic ca ii multumesc pentru ca ea mi-a dat viata si m-a adus in aceasta lume si ca aceste sentimente nu vor disparea niciodata.

Nu as fi cerut sa vina la mine cu nimic avand in vedere ca ar fi prima vizita dupa ce am nascut, ci doar sa stea cu mine, sa vorbim, sa bem o cafea, sa ii povestesc cum ma descurc cu micuta fara sa fie nevoie sa ma pazesc pe toate partile.

Si as fi chemat-o mai des afara sa ne plimbam, sa o plimbam, sa mancam sau sa bem ceva, dar nu se poate. As fi creat momente frumoase si ne-am fi bucurat impreuna – mi se pare ca asta e menirea mea in viata, sa ma bucur de ea.

Dar nu este posibil sa fac toate astea. O sa ma multumesc sa fac ceea ce in terapie se numeste travaliu de doliu, adica sa imi imaginez toate acestea impreuna cu mama si cum ea raspunde asa cum mi-as dori eu sa o faca. Iar asta e hrana pentru sufletul meu.

Photo by Kampus Production from Pexels: https://www.pexels.com/photo/mother-and-daughter-sitting-on-picnic-blanket-holding-hands-8829146/