Un concediu maternal prea scurt

Abia asteptam sa intru in primul concediu prenatal. Veneam dupa un an si ceva de lucru pe un proiect foarte stresant de care abia asteptam sa scap si odata ce am intrat in ultima luna de lucru, ma simteam aproape libera. Mai ramasese doar sa predau proiectul tinand niste sesiuni de prezentare, insa rezistam bine stiind ca mai am asa de putin si se incheie totul.

La inceputul lunii martie am intrat in prenatal. Am avut suficient timp pentru a organiza niste locuri in casa, a face cumparaturile pentru venirea bebelusului. Am dormit cat am simtit nevoia si m-am relaxat. In aceasta perioada am si avut ecografia de trimestrul al treilea cand am aflat ca bebelusul ramasese un pic in urma pe curba cresterii, respectiv era mai micut cu 2 saptamani. Ne-am impacientat ceva, insa doamna doctor mi-a dat niste suplimente care sa ajute la transportarea mai eficienta a nutrientilor prin placenta catre fat. Cam in cateva saptamani am observat ca a recuperat – dar stiam oricum ca nu e o problema foarte mare intrucat aveam 33 de saptamani, mai aveam inca 6, timp in care micutul avea timp sa creasca. Si oricum s-au nascut copii la termen la 2,5kg asa ca…

Imi aduc si acum aminte ultimul weekend din sarcina. Ploua si era racoare, fiind inceput de aprilie. Am iesit cu sotul meu la plimbare pe afara, in cartier. Apoi cat el a montat bicicletele pe balcon pe perete, eu i-am tinut companie apoi am tras un pui de somn pe canapea, in “drum” asa :)). Candva in urmatoarele zile am “apucat” si am facut ultima poza cu burtica – care nu era asa de mare pe cat mi-am imaginat eu pana sa fiu insarcinata a doua oara.

Dimineata de 6 aprilie a fost una foarte placuta si relaxanta. Era o zi insorita. Mi-am luat penarul, cartea si agenda si am mers pe balcon sa scriu. Am sters paravanele ferestrelor si mi-am luat o sticla cu apa – eram foarte relaxata. Si am inceput sa scriu din cartea Femei care alearga cu lupii. La scurt timp am inceput sa simt o presiune in partea de jos a uterului, ca si cum copilasul se impingea. Am luat un No spa si m-am intins, insa nu trecea, asa ca i-am scris doctorei – asta se intampla la 15 minute de la debutul simptomului. Cand a citit ca senzatia este continua, mi-a zis sa merg la camera de garda asa ca m-am dus repede sa ma pregatesc. La scurt timp, mi-a venit sa vomit. Am plecat cu masina repede, timp in care durerile au inceput sa creasca in intensitate. Pe drum au devenit din ce in ce mai mari. Am facut vreo 40 minute pana la spital, timp in care ma rugam sa fie totul bine – nici prin gand nu-mi trecea ca se intampla ceva grav , neavand nicio problema in sarcina. Nu imi gaseam locul pe bancheta din spate a masinii din cauza durerii.

La spital, am intrat direct, nemaimergand pe la triaj. Nu am trecut nici pe la receptie, m-am dus direct in camera de garda si am rugat o asistenta sa cheme un medic. De acolo m-au dus repede in alt cabinet unde un medic m-a pus pe ecograf. Cand a vazut ce era pe monitor a sarit de pe scaun si a zis sa mergem direct in operatie sa scoatem copilul. Mai tin minte cum m-au dus in scaun cu liftul, cum m-am dezbracat de haine in sala de operatie, cum m-am pus pe masa. Mi-au pus branula si un lichid foarte rece mi-a intrat in vene. Am inceput sa numar de la 10 descrescator si la 8 am adormit. Cand m-am trezit, am vazut-o pe doctora mea si o alta. Eram in sala de operatie … Copilul nu a supravietuit dezlipirii placentei. O sarcina fără probleme, la 34 de saptamani, și un copil perfect sănătos…

Multe luni mai tarziu, concluzia evenimentului: un accident cu o cauza necunoscuta. Au urmat luni intregi de durere, terapie si rugaciune. A fost cea mai grea perioada din viata mea – si am avut multe perioade grele. Dar am vindecat si acum sunt bine si recunoscatoare pentru viata mea.

Photo by cottonbro from Pexels: https://www.pexels.com/photo/pregnant-woman-in-white-long-sleeve-dress-5853667/