Din motive pe care le voi mentiona in alt articol, anul acesta am stat in chirie cinci luni in cartierul Baneasa. A fost o experienta care ne-a invatat multe, ajutandu-ne sa ne dam seama ce vrem pe viitor de la noua casa si nu numai.
La prima vedere ai zice “Wow, Baneasa! Super!”. Ei bine, din punctul nostru de vedere, nu a fost asa. Poate si pentru ca noi avem anumite valori. Iata la ce concluzii am ajuns noi:
- In primul rand cartierul Baneasa, sau cel putin zona in care am stat noi, Aerogarii, este foarte aglomerat. Deloc surprinzator, nu? :)) Asa este tot Bucurestiul, insa chiar si stradutele pe care am stat noi erau aglomerate. Nu prea aveai cum sa te plimbi linistit pentru ca tot timpul veneau masini. Iar asta ne duce la punctul urmator.
- Nu sunt trotuare 😕. Mergi exact ca masinile. Daca vrei sa scoti copilul la plimbare in carucior, nu ai pe unde sa mergi, iar daca se face coada de masini pe langa tine, e chiar aiurea. Ajungi sa nu prea poti sa iesi din casa cand vrei tu.
- Oriunde mergi de acolo, ai nevoie de masina. Metroul e departe, magazinele mari si restaurantele la fel, iar asta conteaza mai ales cand ai copil mic pe care ai fi nevoit sa il iei pe strada prin aerul poluat al orei de varf. Noi luam masina rar, cand avem ceva de carat, si a fost destul de incomod sa depindem asa de mult de masina. Ne place mobilitatea adevarata.
- Apartamentul in care am stat avea bucatarie si open space imens. Este cat o sufragerie mare. Dezavantajul este ca si un ceai daca ai facut la aragaz, ai incalzit toata bucataria, iar vara e o problema pentru ca trebuie sa racesti cu aer conditionat incaperea. Daca pana la acest moment am avut unele semne de intrebare referitoare la open space, acum ne-am convins. In plus, daca ai lasat dezordine, te va deranja sa o vezi la vedere pana cand te ocupi de ea. Si va mirosi in toata casa.
- Nu e nevoie sa lasi toate lucrurile la vedere 😁. De ce este tare acest lucru? In baie nu aveam niciun dulap, ci doar un depozitar textil care se atarna. Prin urmare a trebuit sa tinem in baie doar ce folosim aproape zilnic. Asa am invatat sa tin lucrurile pe care le folosesc o data pe saptamana in alta parte.
- Ai nevoie de spatii de depozitare multe. Mie personal nu imi place sa tin lucrurile la vedere in primul rand pentru ca imi da senatia de dezordine. Mai apoi, este greu de intretinut, tot timpul trebuie sa faci ordine ca sa nu arate lucrurile “aruncate” peste tot, si curatenie faci mai greu.
- Praful se sterge foarte usor cu lavete de hartie umede ❤️❤️. Adio carpa de praf si zece drumuri pe balcon. Adio zeci de minute pierdute , bun venit 5 minute ❤️.
- Si concluzia suprema: cand am impachetat tot ce aveam in chirie pentru a merge acasa am realizat cat de multe lucruri avem (si noi nu avem multe spre deosebire de altii, iar eu chiar triez periodic ce am acasa). Am folosit foarte putine 😶… Asa ca urmeaza sa triez si mai mult ce am acasa. Tot ce nu este folosit iti solicita energia prin faptul ca trebuie cumva intretinut (sters de praf, etc.).
Ce ne-a placut totusi in chirie:
- Am stat la 800 m de Herastrau, chiar daca ne-am bucurat de el doar o luna din cinci.
- Am avut Lidl aproape 😂, deci nu a fost anevoios sa facem cumparaturile.
- Am stat intr-un apartament foarte mare, de 100 mp. Noi venim de la 56 mp. Mult spaaatiuuu si locuri de depozitare muuulte ♥.
Acestea fiind spuse, aveti grija cate obiecte detineti si unde locuiti. Toate mananca energie si noi vrem sa ne ramana si pentru sufletul nostru, nu? ^_^
Photo by Ketut Subiyanto from Pexels: https://www.pexels.com/photo/happy-couple-unpacking-boxes-in-new-home-4247768/
Leave a Reply