Azi mi-am facut o autoevaluare sincera

Bine, la mine toate autoevaluarile sunt sincere :)) , poate prea sincere si la rece, dar in fine.

Saptamana aceasta m-am revazut cu profesoara mea de microeconomie din anul intai de facultate. Era prevazut de cateva luni sa facem asta, noi reintalnindu-ne in vara, cand eu, gravida fiind, ieseam din clinica. Odata ce lucrurile s-au asezat in viata mea, am dat curs cu mult, mult drag invitatiei doamnei profesoare.

Intalnirea cu dumneai mi-a adus aminte de studenta care am fost, aia care invata super mult ca sa prinda bursa. Cu o lucrare de licenta si una pentru sesiunea de comunicari stiintifice foarte bune, asteptarile in ceea ce ma priveau era sa raman in facultate ca asistent universitar dupa absolvire, dar viata (sau eu?!) m-a condus pe alte cai. Si am stat si m-am intrebat: Oare am esuat? Intrebarea asta imi da fiori sincer – si anxietate 😂 (dragut ca pot sa rad de asta, nu-i asa?)

Imi placea foarte multe economia, la fel si domeniul bursei de valori, insa odata ce am inceput sa lucrez in domeniu, ca asistent broker lucrurile s-au schimbat pentru mine. A disparut placerea. Acum ca ma intreb de ce, gasesc targeturile zilnice responsabile pentru asta. Apoi, din vanzari, am trecut pe customer care si cu ocazia asta m-am indepartat si mai mult de domeniu pentru ca nu mai eram la curent cu noutatile de pe piata financiara. Mai trec cativa ani si sar in domeniul IT … Si din acest punct, ma uit la previziunile care mi-au fost facute de profesori si de catre colegi – inclusiv ca se asteptau sa plec in strainatate, macar un semestru, pentru a studia acolo.

Acum n-o sa fac o teza de disertatie incercand sa argumentez titlul. Am luat-o in schimb pe un drum mai scurt si m-am intrebat “Oare eram fericita / bucuroasa cand eram printre cei mai buni studenti din facultate? Oare efortul acela imi aducea bucurie?” Bucurie imi aducea bursa ca sa fiu sincera 😂, invatatul ala atat de mult si intens nicidecum. Sa inveti din obligatie – nasol ca sa folosesc un cuvant decent, fara sa intru in detalii.

Imi pare rau ca nu am ajuns cum au zis profesorii si colegii mei si ca fac ceva obisnuit, fara sa fiu printre cei mai buni din firma? Sincer nu. Dorinta aceea de a fi cea mai buna tinea mai mult de modul in care fost crescuta si, defapt, nici nu era dorinta mea. Era familia care ma impingea de la spate si ma “punea” in competitie cu alti colegi. Drept dovada, adevaratele mele pasiuni (pictatul, desenatul, scrisul, cantatul) s-au stins usor, usor, pana am ajuns sa spun despre mine ca eu nu sunt creativa. Ca sa nu mai spun ca sunt un om muuult mai echilibrat de cand am renuntat sa fiu cea mai buna la ceva, de cand am incetat sa-mi mai caut in mod obsesiv vocatia, de cand traiesc mai mult si ma bucur de viata si de lucrurile frumoase din ea fara sa caut nimic. Acum ca ma gandesc, poate faptul ca am inceput sa-mi regasesc pasiunile din copilarie este un semn de sanatate interioara 🙌 .

Prin urmare, ce au vazut ceilalti pentru mine nu a fost ceea ce ma facea un om impacat si fericit cu viata lui. Asa ca sa continuam sa ne bucuram de viata asa cum am inceput sa o fac de vreo patru ani incoace. Cheers🍸 ♥.

Photo by Deepak Digwal from Pexels: https://www.pexels.com/photo/grayscale-photography-of-person-standing-on-big-microscope-3395507/