Asta va fi ultima!

Controlul de sarcina il faceam tot lunar, ca intr-o sarcina fara riscuri – spre anxietatea mea – pe motiv ca nu aveam ce sa facem intre timp. Nu prea mi se parea normal, dar am luat-o asa cum este. Protocolul era ca daca simt dureri care nu trec, sa merg la cel mai apropiat spital, la camera de garda.

La urmatoarea vizita la doctor, pe 5 aprilie, am mers sa discutam rezultatul morfologiei de trimestru intai. Totul era in regula. Mai mult decat atat, asteptam o fetita, o fetita care a stat atat de cuminte la ecografie, incat am putut confirma 100% sexul sau 😂♥. Doctora a fost foarte empatica – mai empatica decat deobicei. Tin minte atat de bine acea vizita, incat imi aduc aminte si cu ce era imbracata si in ce culoare. Rosu.

Cu multa grija si cu iubire mi-a spus ca sarcina are un risc foarte mare pentru mine. Stiam ca este o sarcina cu risc ridicat, dar credeam ca anticoagulantele sunt tot ce trebuie. Doctora mi-a explicat ca riscul este atat de mare, incat pot face inclusiv atac vascular cerebral din cauza tulburarii de coagulare majore pe care o am. A zis ca alti medici poate nu mi-ar spune asta, insa prefera sa ma avertizeze ca sa stiu constienta de tot.

“- Facem copilul asta si ne oprim.

– Da, dar, stiti, eu voiam doi copii.

– Va inteleg, dar este foarte riscant pentru dumneavoastra.

(Pauza din partea mea, timp in care ma trece un fior de gheata).

– Uitati cum facem. Haideti sa ducem sarcina asta la bun sfarsit, sa ne concentram pe copilul acesta, si apoi mai vedem. Stam de vorba si cu hematologul si vedem ce ne spune. “

Am plecat foarte tulburata de la acea vizita. Si, ca la mai toate vizitele din sarcina, emotia asta a durat 2-3 zile, insa era mai intensa decat deobicei. Eram foarte trista pentru ce mi s-a spus, si panicata, de altfel. Nu era deloc in acord cu planurile mele de viitor. Ce mi-a spus doctora mi l-a spus si psihologul la care m-a trimis.

In urmatoarele zile, sentimentele mele legat de un viitor copil s-au asezat, ancorandu-ma in ceea ce traiam in prezent. Anxietatea de fundal pe care mi-a adus-o scoaterea in evidenta a riscului de avc a venit in atentia mea intrucat restul emotiilor au mai trecut.

In drum spre psiholog, intr-o dimineata insorita de miercuri, aflandu-ma in tramvai, am pus mana pe telefon si am citit despre atacul vascular cerabral, cum se recunoaste si ce sa faci. Acele informatii m-au ajutat sa ma calmez emotional, stiind ca daca il recunosti si te prezinti de urgenta la camera de garda, se poate gestiona fara urmari medicale.

Touché, Mr. AVC!

Photo by cottonbro studio from Pexels: https://www.pexels.com/photo/woman-in-white-scrub-suit-using-pulse-oximeter-on-patient-7580260/