Us and Them – Concertul Roger Waters (partea 6/7)

Iata-ne in randul 10 din fata scenei. Era ireal. Cred ca niciodata nu am fost mai uimita de bucurie. Era aproape de ora inceperii concertului, iar toate locurile de langa noi erau, bineinteles, ocupate. Eram o frenezie de jur imprejur – eu pluteam, bineinteles 😁. Sotul meu a plecat sa ia ceva de baut si s-a intors cu niste ciocolata calda – singura bautura calda pe care o aveau acolo pentru ca locurile de jos erau defapt amplasate peste gheata terenului de hockey acoperita cu cauciuc. Era frigut.

In scurt timp pe ecranul scenei a inceput sa ruleze un filmulet in tema noului album al lui Roger Waters – o fata pe o plaja intr-o zi innorata – pentru ca spectatorii sa intre usor, usor in spiritul concertului, sa se “aseze” si sa se linisteasca. Treptat s-au redus luminile, iar filmuletul a fost intrerupt. A inceput piesa Breath In (The Air) si membri trupei, inclusiv Roger, au urcat pe nevazute pe scena.

Atmosfera era feerica si inca de la inceput am incercat sa absorb totul si sa simt totul. Eram absolut fermecata. Era visul meu devenit realitate – totul plecand de la o frantura de dorinta. Mai jos am trecut piesele din cele doua seturi. Nu cred ca exista un inceput mai potrivit pentru acest concert decat cel oferit de Speak to Me si Breathe (de pe The Dark Side of The Moon). M-a surprins foarte tare prezenta piesei One of These Days (Meddle) pe care am savutat-o la maxim, la fel si The Great Gig in the Sky. Welcome to the Machine a fost din nou o alegere care mie mi s-a parut foarte curioasa – cred totusi ca mesajul piesei a avut ceva de impartit cu tema concertului, altfel nu ar fi fost prezenta in set. Au urmat cateva piese de pe albumul cel nou Is this the life we really want? si apoi un sfarsit de set plin de energie (si revolta 😀 ) cu Another Brick in The Wall.

In arena s-a facut din ce in ce mai frig. Daca mie imi era cat de cat ok pentru ca aveam un pulover peste tricou, sotul meu era doar in tricou. Sa ne aduce aminte ca eram deasupra unei piese de gheata acoperite, iar pe scena tunurile de gheata carbonizata au functionat constant. Era frig! Cu siguranta frigul ajuta la mentinerea fanilor in limitele de frenezie tolerate de artist, intrucat in urma cu cateva zeci de ani a ajuns sa isi urasca fanii pentru ca erau ca niste maimute apucate in fata scenei, urland si fiind total incapabili sa inteleaga piesele si mesajul lor.

Dupa pauza ne-am intors la locurile noastre din randul 10. Pana sa inceapa setul al doilea, doamna care ne-a schimbat locurile ne-a luat si ne-a dus fix in fata scenei, in fata randului intai(!) si a vorbit cu un tip de la securitate sa ne aiba in grija (tin minte ca i-a zis ca suntem ‘very special people’ – of, ce ma emotionez cand imi aduc aminte. De data asta am fost uluita de ce mi se intampla. Aveam cele mai bune locuri din toata arena, fiind fix la gardul din fata scenei, unde nu era nimeni. I-am multumit tipei din inima, cu zambetul pana la urechi si plini de recunostinta. Sotul meu era foarte bucuros pentru mine si m-a lasat sa savurez intregul concert, fara sa fac eu nicio poza, doar ca sa fiu 100% prezenta.

A inceput si setul al doilea. Foarte incet, deasupra intregii arene, de-a lungul ei, au fost lasate usor in jos panourile pe care a aparut ulterior centrala electrica Battersea de pe coperta albumului Animals. Apoi au urmat sunetele introductive de la Dogs (Animals). Foarte tiparit pe retina mi-a ramas spectacolul acestei piese, mai ales scena in care animalele sarbatoreau. Prestatia piesei Us and Them, din nou, m-a impresionat. In principiu, imi aduc aminte prestatia tuturor pieselor de pe albumele vechi Pink Floyd, dar si cateva de pe albumul nou, cum ar fi Picture That.

Cand a ajuns la piesa Brain Damage care a progresat apoi in Eclipse, a fost absolut magic. La Eclipse, deasupra noastra s-a format o piramida – faimoasa piramida de pe coperta albumului The Dark Side of the Moon – iar un fascicul de lumina alba “intra” in piramida, de acolo iesind culorile curcubeului. Era incredibil cum se “reflectau” acestea de sus pana jos. tin minte si acum acele clipe.

Vine si Confortably Numb, despre care stiam ca este ultima piesa a concertului, si mi-am scos foaia printata cu coperta albumului TDSOTM si pixul. Am vazut cum Roger a coborat prin stanga scenei, dand usor bump cu pumnul strans cu fanii de pe margine. Se intampla! Si s-a apropiat incet, iar cand a ajuns in dreptul meu a zis “I’m not gonna sign that” si a mers mai departe. Am intins si eu pumnul strans, insa nu i l-am atins pe al lui. Am fost dezamagita, dar s-a uitat la mine, am fost acolo si a fost incredibil.

La sfarsitul concertului , artistul a tinut un mic discurs, iar apoi au fost aruncate niste tunuri de biletele cu textul “Resist” – le am si acum. Dupa ce am iesit din arena, am alergat in spatele ei cu speranta ca poate il surprind iesind ca sa ii cer autograf. Am stat acolo vreo 15 minute timp in care nu a iesit nimeni. Apoi m-am mutat in fata iesirii din parcarea subterana, sperand ca poate, poate :)). Dupa alte 15 minute in care ma asezasem pe o bordura asteptand cuminte si cu speranta, un tip de la paza mi-a zis, foarte empatic si cu parere de rau pentru mine, ca artistul a iesit cu masina din secunda in care a iesit de pe scena. Dezamagita, m-am impacat cu ideea si am plecat spre statia de masina.

Va urma.

Iata malodiile din cele doua seturi ale concertului.

Set1

Speak to Me
Breathe
One of These Days
Time
Breathe (Reprise)
The Great Gig in the Sky
Welcome to the Machine
When We Were Young
Déjà Vu
The Last Refugee
Picture That
Wish You Were Here
The Happiest Days of Our Lives
Another Brick in the Wall, Part 2
Another Brick in the Wall, Part 3

Set 2:
Dogs
Pigs (Three Different Ones)
Money
Us and Them
Smell the Rose
Brain Damage
Eclipse
Vera
Bring the Boys Back Home
Comfortably Numb