Un nou nivel

Well, dupa atacul pe care l-am avut la inceputul lunii mai am consultat hematologul care mi-a dublat doza de anticoagulant si a introdus si antiplachetar, aspirina- cu avizul medicului neurolog. Aveam doza maxim posibila de anticoagulant si antitrombotic. Cei de la serviciu mi-au spus ca pot sa intru in concediu prenatal mai devreme si ca nu e niciun fel de problema – se va descurca noul analist cu ce avea de preluat de la mine – asa ca asta am si facut. Recomandarea ginecologului a fost oricum sa intru mai devreme de 30 de saptamani, cand se intra in mod normal in prenatal, eu am intrat undeva prin saptamana 23 in concediul de risc maternal.

Odata vanzandu-ma in concediu, m-am tinut ocupata cum am putut eu mai bine. Am scris pe blog, am pictat, ieseam afara si faceam plimbari in jurul blocului, pregateam mici mese, citeam. Odata ce a venit 1 iunie, nu am mai mers in Herastrau. Care era combinatia mutarii langa spital daca eu nu ajung in 5 minute acolo in cazul in care se intampla ceva? Asa ca am batatorit strazile din preajma spitalului timp de 3 luni.

Stiam si stiu si acum fiecare casa de pe acele strazi, fiecare copac, ma invatasera cativa angajati de paza ai cladirilor de acolo, una dintre doamne imi dadea ocazional fructe si bomboane. Era vara, cald, superb, iar noi eram nevoiti sa stam intre betoane si asfalt. Imi era atat de dor sa merg undeva, sa merg la mare…Intr-o zi din iulie ne-am descaltat de papuci amandoi si ne-am bagat picioarele intr-o balta de pe marginea drumului care ramasese dupa ploaie de cu o seara inainte. Aveam locul nostru de stat jos, omul nostru de unde luam caise – nu am mancat in nicio vara asa de multe caise ca anul trecut <3. Nu mai mergeam la Lidl, mergea doar sotul meu, iar in acel timp eu ieseam afara si stateam pe langa spital – protocolul nostru de siguranta ca sa se simta inclusiv sotul meu in siguranta ca ma lasa singura. Cand ieseam dimineata singura la plimbare, ii dadeam Share Location ca sa stie unde sunt…

Asa ne-am petrecut acele luni de zile. Trenul care trecea pe langa noi imi amintea de mersul la mare, racoarea diminetii era asa de placuta – eu puteam iesi doar dimineata sau seara tarziu, cand era racoare, neavand voie sa stau in soare si caldura. Foarte rar mergeam la cofetaria Zoomserie de langa noi.

Asa am accesat un nou nivel de putere mentala caci nu puteam sa stau in stres pentru ca era foarte daunator si pentru mine si pentru copilas. M-am agatat de orice puteam pentru a ma tine la suprafata, pentru a ma simti bine, pentru a-mi reaminti ca avem toate mecanismele de siguranta in asa fel incat sa fiu relaxata. Eram chiar langa o biserica si de multe ori m-am rugat si am vizualizat ca eu si copilul sa fim sanatosi si intregi dupa nastere.

Am facut multe activitati si voi mai scrie despre asta intrucat imi aduc aminte cu iubire si compasiune de acea perioada, desi m-a solicitat foarte mult din punct de vedere al puterii de a ramane in prezent, relaxata.

Cand reuseam sa fiu foarte relaxata simteam ca totul va fi bine intr-un final pentru ca Dumnezeu imi va da ocazia sa cresc o fetita mai sanatos decat am fost eu crescuta.

Photo by Tima Miroshnichenko from Pexels: https://www.pexels.com/photo/photo-of-man-wearing-traditional-clothes-5988915/