Salutari din … Baneasa

Stiti cum se scria in vederile pe care le trimiteam catre bunici din vacanta? “Salutari din Eforie”? Ei, asa si noi vara trecuta.

Cum nu am plecat nicaieri, aveam un dor de nestavilit de vacanta, un dor profund de mare. Toata vara am iesit pe cele trei stradute din preajma blocului, imbracata in rochie lunga, de vara, si cu palarie cu borduri largi. Ii faceam poze umbrei mele pe asfaltul incins de la ora 19.30, cand ieseam la a doua plimbare a zilei, dupa ce se mai domolea caldura.

Nu am mancat niciodata – poate doar cand eram copil – atatea corcoduse verzi de pe acele strazi. Visine mancam cu masura pentru ca erau din pomii de langa gardul oamenilor, iar mie imi era teama sa nu iasa copilul cu semne din nastere 😂. Sotul meu in schimb a mancat la visine si la dude … uau. Stiu si acum fiecare copac de pe acele strazi, as putea sa zic ordinea caselor de pe ele si sa enumar strazile pana la a cincea in rand. Stiu cati pasi faceam dand cel mai mic ocol al blocului, ce se intampla in zona la anumite ore – cand intrau copiii la gradinita, cand ieseau, cand batea ceasul bisericii catolice de langa noi – la 12.04 si 18.04, cand se canta la biserica. Stiu cum ma emotiona cantecul ceasului care suna la biserica si il evitam pana cand m-am lasat cuprinsa de emotia pe care o transmitea. Am trait foarte prezent acele luni de zile si au trecut incet.

Cum ziceam intr-un articol precedent, am avut multe activitati care sa ma tina pe linia de plutire – si in majoritatea coversitoare a zilelor m-am simtit bine si foarte bine. Aveam anxietate si teama dupa vizitele la medic in care mi se mai aduceau la cunostinta noi riscuri si noi probleme – cateva zile eram afectata. Pictam in locsorul meu de pe balcon – care era cel mai luminos din apartament – unde mi-am adus o masuta pliabila. Acolo erau deja doua fotolii mari de ratan, chiar sub fereastra, si era foarte placut sa petreci timp acolo. Mai pictam si pe masa de bar unde puteam sta in picioare.

Tot atunci imi propusesem sa termin de scris pe blog amintirile din toate vacantele si incepusem bine, dar dupa ce am facut o lista cu cate articole ar fi insemnat si am ajuns la 70 si ceva, mi-am dat seama ca nu e realizabil intr-un timp asa scurt – ar fi insemnat sa scriu in fiecare zi, ori un articol de acel gen dureaza ceva. Am ajuns totusi in anul 2017, cand am avut doar doua vacante, cea din Barcelona si cea din New York. Am citit cateva carti – Agatha Christie, Dan Brown – am scris in agenda idei notabile din cartile citite. Una peste alta, ideea este ca m-am ancorat foarte puternic in prezent.

Pregateam mici mese – nu stateam prea mult in picioare – asta insemnand salate in cea mai mare parte. Toata vara am mancat aproape in fiecare zi salata greceasca si nu ma saturam de ea <3. In luna mai, sotul meu a facut, conform traditiei stabilite de 3 ani, gogosi din flori de salcam si am mancat cu maare pofta. A facut inele de calamar – ca sa ne amintim de dulcea vacanta din Grecia – pancakes cu mere. De ziua lui am sarbatorit cu KFC – mancare pe care nu o mancam niciodata. O data am comandat si de la Mc 😅. Am facut TOT ce am putut mai bine pentru a ne simti bine.

Daca eu mi-am gasit echilibrul in aceasta situatie, sotul meu a fost mult mai stresat decat mine – dar nu lasa sa se vada deloc, caci mi-a marturisit dupa nastere cum s-a simtit defapt. Oda sotului meu! Mi-a vegheat fiecare respiratie – vedea cand ma uitam mai ciudat ca sa verific daca nu cumva mi se mai intampla ceva, cand luam inca un No Spa pentru ca ma intepa burta. Si, ce-i drept, a avut si de ce sa ma urmareasca atat de atent intrucat problemele nu s-au oprit aici. Daar, am ajuns la o concluzie. Pana la urma a fost bine pentru ca a fost sa fie bine, pentru ca asta trebuia sa se intample.

Photo credit: Pexels.com