Sarcina aceasta a fost o aventura (foarte periculoasa). Sotul meu inca se mira cum de mai suntem intregi la cap.
La inceputul lunii iulie, intr-o zi de duminica, sotul meu trebuia sa plece spre Pitesti pentru a se intalni cu parintii lui pentru a primi niste legume. Intamplarea a facut ca soacra mea sa aiba un feeling si sa vina direct spre Bucuresti. Ne-au sunat direct la ora 7 sa ne zica sa nu plece de acasa. I-am boscorodit putin pentru ca ne-au trezit din somn speriindu-ne, insa parca toata au fost cu sens. La ora 9, la 10 minute dupa injectia de Clexane, am inceput sa vad o dunga de lumina, apoi sa-mi curga sange din nas. Am plecat spre spital – caci maternitatea de langa noi nu avea camera de garda de neurologie. Acolo, dupa cateva ore de stat, mi-au dat drumul acasa pentru ca simptomele au trecut foarte repede si eram in stare buna, asa ca nu aveau de ce sa ma tina internata.
Dupa episodul asta am mers din nou la hematologie, si dl. prof. Coriu mi-a recomandat sa aleg un doctor care intelege toate implicatiile trombofiliei ,argumentand ca imi trebuie o echipa care sa aiba si neurolog si neonatolog care sa aleaga foarte atent momentul nasterii avand in vedere tabloul foarte complicat. Asa ca mi l-a recomandat pe dl prof. Vladareanu, de la Elias, pe care l-a sunat personal sa il roaga sa ma ia ca pacient. Dupa aceasta vizita eram atat de bucuroasa, incat nu ne-am dus direct acasa asa cum faceam in mod obisnuit ca sa fim langa spital, ci ne-am oprit (foarte aproape) la o cofetarie sa sarbatorim. Ma simteam atat de usurata de turnura pe care au luat-o lucrurile! Din punct de vedere hematologic, Coriu nu a avut ce sa-mi “fata” intrucat eram pe doza maxima de tratament.
La dl. prof. Vladareanu a fost bine, m-a ascultat, mi-a inteles problema. Ideea era ca faptul ca luam aspirina ma stabilizat emotional pentru ca evitam un alt avc, dar odata ce o scoatem (in saptamana 36), nu ma voi mai simti deloc in siguranta pentru viata mea. A ramas sa vin peste cateva saptamani la control pentru a stabili abordarea. Intre timp, fara produse excitante: cafea, cola, fara uitat la tv cu lumina aprinsa.
Peste cateva saptamani, la inceputul lunii august, intr-o seara, pe cand ne uitam la Doi barbati si jumatate, mi-am dat seama ca nu mai vedeam o litera. Du-te iar la Elias, timp in care pe drum fascicolul de lumina a crescut, iar cand am ajuns la spital a disparut. De data asta am ramas internata. Initial planul era sa raman internata pana cand va reveni doctorul din concediu (pleca si revenea) – lucru de care s-ar fi bucurat toata familia pentru ca eram undeva supravegheata constant – insa apoi mi-a spus ca nu are sens sa stau internata inca o saptamana jumatate. Asa ca dupa ce am stat in 3 saloane, mi-am facut bagajul si am plecat acasa.
Eram asa de frustrata si de suparata. Voiam sa ia sfarsit totul, sa ma duc la spital, sa nasc si sa termin odata. Mai aveam de asteptat doua saptamani si jumatate 😦 . La monitoriare fetala veneam la doua zile la o doctora in grija careia m-a lasat doctorul meu.
Asa ca trebuia sa mai rabd ceva timp …
Photo by Jan Venter from Pexels: https://www.pexels.com/photo/women-fishing-during-sunset-6477395/
My vision of life 
Leave a Reply